CENTRALA VERDE JEAN PAIN- INOVAŢIE ŞI CERCETARE LA GRĂDINESCU BUCUREŞTII NOI

Demersurile de cercetare şi inovare Grădinescu s-au materializat în noiembrie 2017 prin construirea unei centrale verzi tip Jean Pain, alimentată cu materie organică, cu ajutorul căreia încălzim pe timpul iernii solarul grădinii urbane Grădinescu Bucureştii Noi. E un proiect pilot aflat în fază de cercetare, ale cărui concluzii vor putea fi trase peste șase luni, atunci când centrala verde va fi oprită.  

Datele tehnice şi reţeta folosită în construirea acestei centrale sunt sumarizate în cadrul  Documentaţiei Tehnice realizate de dl. ing. Horticol Antim Nechifor în colaborare dl. ing. Ionuţ Bădică, preşedinte al Institutului de Cercetare în Permacultură din România.

CINE? CÂND?

Construcţia s-a realizat pe parcursul a 2 zile (4-5 noiembrie 2017), însă proiectarea centralei a fost rezultatul unei documentări minuţioase conduse de Antim Nechifor, inginer horticultor, sprijinit de colegii săi din cadrul echipei Institutului de Cercetare în Permacultură, alcătuită din ingineri de construcţii, ingineri de mediu, horticultori, peisagişti, pasionaţi şi  specializaţi în permacultură.

Peste 40 de persoane din 6 judeţe ale ţării (Alba, Bihor, Bistriţa, Braşov, Constanţa, Sibiu) şi din Bucureşti, interesate de  energii alternative  şi în mod special de această metodă încă neexplorată în România au dorit să cunoască mai mult teoretic şi practic şi au luat parte la construcţia centralei Jean Pain din spatele supermarketului Kaufland Bucureştii Noi.

CUM FUNCŢIONEAZĂ CENTRALA?

Centrala verde tip Jean Pain are la bază proprietatea materiei organice de a se descompune cu degajare de căldură. Construcţia principală arată precum o “grămadă” de materie organică aşezată în straturi sub forma unui cilindru de diamentru de 4m şi înălţime de  2.80m, în cadrul acestuia se află o instalație în spirală conectată la o sursă de apă care captează energia termică degajată, ce e apoi distribuită în sera grădinii, încălzită astfel pe timpul iernii. Este un sistem închis, prin care apa este recirculată. Specialiștii de la Institutul de Cercetare în Permacultură estimează că în 6 luni vor putea trage concluzii visavis de randamentul energetic al acestei soluţii inovatoare. Peste aproximativ 10 luni materia organică va fi descompusă în totalitate şi va fi folosită sub formă de îngrăşământ în grădinile urbane Grădinescu.

CARE E “REŢETA” CENTRALEI?

„Reţeta e preluată și adaptată din modelele de centrale verzi de acest tip, pe  care le-am studiat în procesul de documentare. Aceasta poate fi diferită substanţial de la caz la caz, Jean Pain spre exemplu folosea tocătură în procent de 100%. Pe parcursul documentării noastre , am descoperit că, dacă modificăm reţeta şi folosim 60% tocătură verde (proaspătă), 30% rumeguş şi 10% gunoi de grajd, procesul de descompunere va fi accelerat, finalizându-se în 10 luni, după estimarea noastră. Acest lucru ne avantajează, având în vedere că în sistemele care folosesc 100% tocătură, descompunerea durează chiar și 14-16 luni.”, spune Antim Nechifor.

Pe lângă materia organică, în procesul de construcţie au mai fost necesare o serie de materiale precum: plasă de oţel, plasă de umbrire, ţevi de metal, ţeavă de polietilenă, tuburi de aerare fitinguri, termometre, higrometre, un hidrofor, un bazin de 1 mc, pietriş cu rol de masă termică. Pentru a afla reţeta completă, consultă documentaţia tehnică realizată de dl. ing. Horticol Antim Nechifor în colaborare dl. Ing. Ionuţ Bădică, preşedinte al Institutului de Cercetare în Permacultură din România şi coordonator Grădinescu.

UN MANIFEST PENTRU A NE UITA LA RESURSE CU ALȚI OCHI

„În momentul de față, există multe resurse care sunt considerate gunoi, cum ar fi această tocătură și în același timp există o criză de soluții și multe voci care spun că nu știm cum să ne adaptăm la schimbările climatice. De fapt, rezolvarea problemei este fix sub ochii noștri. În timp ce ne plângem că nu avem soluții, aruncăm tone de resurse la gunoi. Consumăm benzină ca să ducem tocătura la groapa de gunoi, în loc să o valorificăm. Faptul că am văzut această oportunitate vine din șablonul nostru mental de designeri în permacultură în care facem sisteme în care nu există risipă. În același timp, ce facem aici este un manifest pentru a ne uita la resurse cu alți ochi, este un manifest pentru că e urban, în parcarea unui supermarket.”, spune ing. Ionuţ Bădică, preşedinte al Institutului de Permacultură.

De-a lungul celor șase luni de funcționare CENTRALA e supusă unui proces de cercetare, se vor face măsurători, urmând ca în aprilie-mai 2018, să fie publicate concluziile acestui proiect, randamentul energetic al centralei, costurile de construcţie.

Proiectul Grădinescu este organizat de Institutul de Cercetare în Permacultură din România împreuna cu Kaufland România și constă într-o rețea de 9 grădini urbane, dintre care 3 amplasate pe acoperișurile magazinelor Kaufland, 4 în parcările sau în spatele magazinelor și 2 în școlile din Capitală.

 

Related Post

Written By Author:

gradinescu

Leave your comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *